fbpx

Evenimente speciale – Dezbateri

Ediția VII propune un program complex care cuprinde sesiuni de discuții, expoziții și un atelier VR. Invitați vor fi specialiști români și din străinătate care se reunesc în jurul unui conținut dedicat dimensiunilor documentarului, urmărind să creeze un dialog multilateral ce vizează profesioniștii din mai multe industrii, publicul de festivaluri și nu numai.

 

Dezbatere: TERAPIA PRIN DOCUMENTAR
Știrbei Center | Vineri, 9 noiembrie, ora 18:00

Discuția vizează sublinierea importanței și a modului în care filmul documentar transformă oamenii – fie ei realizatori, subiecți, sau publicul spectator. Cinematerapia, efectul de catharsis din filmul documentar versus efectul de catharsis din psihoterapie, instrumentele prin care un documentar își exercită rolul vindecător – sunt principalele direcții ale discuției la care vor lua cuvântul psihoterapeuți și realizatori de film documentar, discuția fiind moderată de regizoarea Mirona Radu.

Informații și rezervări

 

Dezbatere:  CENZURĂ VS. CORECTITUDINE POLITICĂ
Știrbei Center | Miercuri, 7 noiembrie, ora 18:00

Ce înseamnă “political correctness” și care sunt efectele produse de sintagma pe care o auzim tot mai des în ultimii ani? Ce pierde arta, în mod special cinematografia, de pe urma acesteia? Sabotează corectitudinea politică arta? Vor participa la dialogul constructiv artiști și oameni de cultură, precum și jurnaliști din mai multe domenii, publicul fiind invitat să li se alăture.

Informații și rezervări