Caravana Docuart

Caravana Docuart

Asociația Docuart, organism care se dedică filmului documentar românesc, a adus în cadrul București Docuart Fest, desfășurat în octombrie 2014, tineri din toate colțurile țării, participanți în cadrul secțiunii studențești a festivalului, iar la început de primăvară pleacă mai departe cu ei și realizările premiate ale acestora în Caravana Docuart 2015. Avântul oricât de mic ce le poate fi dat și includerea, dar mai ales familiarizarea lor cu evenimentele de gen, îi formează și le dă șansa să urce scara pe care au pășit figurile reprezentative contemporane.

Și în 2015, Caravana Docuart este organizată de asociația Docuart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Scopul Caravanei este de a face cunoscute documentarele premiate la București Docuart Fest 2014, în regia unor tinere talente, și de a vă aduce aproape regizori și scenariști dornici să împărtășească din experiența lor cinematografică.

Proiectul “Caravana Docuart” este demn de adus în atenția dumneavoastră deoarece încurajează industriile creative și tinerii cineaști; promovează documentarul contemporan propunând publicului filme realizate de o generație tânără de regizori români.

Mesele rotunde și sesiunile de întrebări și răspunsuri (Q&A) au scopul de a încuraja artiștii aflați la început de carieră, facilitând contactul acestora cu publicul lor real și potențial.

Majoritatea proiecțiilor vor fi urmate de sesiuni interactive de întrebări și răspunsuri unde publicul va putea purta un dialog cu cei din culisele documentarelor.

Simultan cu formarea tinerilor artiști, trebuie acordată grijă și educării publicului, prin dezvoltarea gustului său pentru artă, cinematografie și încurajarea participării la evenimente culturale care să le deschidă orizontul și să îi învețe despre importanța teribilă a calității în detrimentul cantității.

Programul Caravanei Docuart va cuprinde următoarele producții câștigătoare la Docuart Fest 2014

„Afacerea Tănase”, în regia lui Ionuț Teianu, câștigător al trofeului Docuart Fest. Documentarul ne dezvăluie faţa ascunsă a României ceauşiste în planul relaţiilor externe, precum şi mijloacele criminale la care Securitatea nu ezita să recurgă pentru reducerea la tăcere a opozanţilor.

Proiecții ale producțiilor câștigatoare în cadrul secțiunii de film documentar studențesc:

„George” , în regia Alexandrei Coca-Cozma, câștigător al premiului pentru cea mai bună regie. Documentarul urmărește povestea emoționantă a lui George, un pianist talentat de 12 ani, nevăzător. Filmul prezintă participarea lui la un concert alături de celebra formație românească, Voltaj. Solistul trupei pătrunde în lumea lui George, o lume care poate schimba și valorile celor mai mari.

„Iulian”, în regia lui Alexandru Mironescu, câștigator al premiului cea mai bună imagine. Iulian se hotărăşte să fugă de la casa de copii în căutarea unei vieţi pe cont propriu. Ajuns in Bucureşti, consecinţele deciziei luate nu intârzie să apară. Odată cu ele apar noi prieteni, care nu ezită să îşi implice familiile în încercarea de a-l ajuta.

„Sorin Chifiriuc, compromis”, în regia lui Alexandru Badea, câștigător al premiului pentru cel mai bun montaj. Sorin Chifiriuc, una dintre cele mai reprezentative figuri ale muzicii underground românești, vorbeşte, printre multe alte lucruri, despre viaţa lui personală şi cariera muzicală.

„O altă zi a omenirii”, în regia lui Vlad Alexandru a obținut premiul special în cadrul secțiunii studențești. Filmul are la bază o poveste terifiantă trăită de Charles Wratto, un fost copil soldat al Războiului Civil din Liberia, Africa.

Proiecții ale producțiilor aflate în selecția oficială a competiției studențești:

„Vibrația”, în regia lui Germain Kanda s-a aflat în selecția oficială a competiției studențești.
“Ne înconjoară și mai mult decât atât ea există în interiorul nostru.” O expunere a fenomenului vibrației pornind de la teoria fizică și descris prin variatele sale modalități de manifestare și percepție, prin instrumente muzicale, voce  umană, dans, stări sau chiar materie. O trecere captivanta prin lumea noatra fizica si spirituala.

Proiecții ale producțiilor câștigatoare în cadrul secțiunii principale:

„Aici Nora Iuga”, în regia lui Vlad Rotaru, câștigător al premiului pentru cea mai bună imagine. Documentarul este realizat în perioada 2008-2014, la București și Berlin, oferind o avalanșă de informații atât de despre omul Nora Iuga, cât și despre scriitoarea și traducătoarea Nora Iuga.

„În spatele cortinei”, în regia lui Bogdan Mustață, câștigător al premiului pentru cel mai bun montaj. Filmul dorește să prezinte publicului românesc şi european povestea comunizării forţate a României, urmărind principalele moduri prin care a avut loc destructurarea societății din perioada 1944-1951.