În caravană. Jurnal de bord. 8 martie, 2014. Sibiu.

În caravană. Jurnal de bord. 8 martie, 2014. Sibiu.

scris de Echipa Docuart pe

De data asta am pornit cu soarele-n față. Nu am avut însă parte de el multă vreme, am ajuns la Sibiu mânați de o ploaie măruntă și de graba de a descoperi acest oraș cultural prin excelență. Am avut acum la intrarea în cinematograf brândușe proaspete de munte, pentru orice fată care a ales să petreacă o asemenea zi privind filme documentare. A fost o surpriză totuși pentru noi să descoperim că 90% dintre spectatorii noștri erau tineri. Nu avem decât mulțumiri pentru cinematograful Astra care ne-a găzduit.

Alt public, alte sesiuni de întrebări și răspunsuri. Același interes pentru tema delicată și foarte dureroasă a documentarului Laurei Căpățână Juller, aflată în dialog cu Florin Barbu. Toată lumea a fost de acord că nenumărați copii ai căror părinți sunt plecați să lucreze în străinătate trăiesc adevărate drame emoționale, pe care rudele rămase cu ei acasă nu reușesc să le rezolve, chiar dacă se străduiesc să compenseze absența părinților. Acești copii, care se simt într-un fel sau altul abandonați, ajung să înțeleagă de mici că sacrificiul familiei pentru a câștiga bani nu e întotdeauna cea mai bună alegere.

Dacă tot amintim despre publicul evenimentului nostru, să spunem și că aici la Sibiu educația cinematografică e o realitate și asta cu siguranță datorită festivalului AstraFilm. Au existat și câțiva spectatori care văzuseră deja o parte din filme prezentate de noi.

Exploratorul, film dedicat vieții lui Emil Racoviță, a adus alt tip de documentar în fața publicului pe care a reușit să-l captiveze ireversibil. Concluziile vizionării acestui film conțin în ele implicit și o parte din argumentele noastre pentru promovarea filmului documentar în România. Spectatorii au spus: că nu știau nici măcar zece la sută din ce a făcut acest explorator, că filmul ar trebui difuzat neapărat în școli, atâta timp cât nici măcar cei care au învățat în liceul Emil Racoviță nu știau cine e cel care dă numele școlii lor.

Călătoria noastră la Sibiu ne-a demonstrat că de fiecare dată, în drumurile prin țară, va fi altfel. Așa că aventura continuă, vom spune “primiți cu documentarul” și în alte orașe românești, nu avem nici o îndoială că primăvara pentru noi tocmai începe.

Eveniment realizat cu sprijinul CNC (Centrul Național al Cinematografiei)
Partener:
 Consiliul Judetean Sibiu  //  AstraFilm
Sponsor: Ribox
Parteneri media locali: profilcultural.ro
Parteneri media:
Digi24   //  Ca-n Filme  //  radioguerrilla.ro  //  cinemarx.ro  //  zilesinopti.ro  //  gratuitor.ro  //  lapunkt.ro  //  cinefun.ro  //  romaniapozitiva.ro  //  ziarulmetropolis.ro  //  e-cultura.info

Comments are closed